În această zi, credincioşii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, figură importantă în istoria creştinismului. În tradiţia populară este ziua Iordănitului şi a Spargerii Crăciunului. Peste două milioane de români îşi serbează ziua numelui.
Biserica creştină îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria, ca înaintemergător al lui Iisus Hristos.
Sfântul Ioan simbolizează puritate, întoarcerea la pioşenie, curăţenie spirituală şi divinitate, iar principala sa acţiune, botezul – ca etapa purificatoare şi de trecere la creştinism – este şi acum împlinită pruncilor, atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă.
În calendarul creştin Sfântului Ioan Botezătorul îi sunt închinate şase sărbători pe an: Zămislirea lui – 23 septembrie, Naşterea – 24 iunie, Soborul lui – 7 ianuarie, Tăierea Capului – 29 august, Prima şi A doua aflare a capului – 24 februarie şi A treia aflare a capului – 25 mai.
Ioan este un nume iudaic, Iohanan fiind o prescurtare din Iehohanan, şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.
Peste 2.000.000 de români poartă numele de Ion, Ioan, Ioana sau Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onut, Ionela, Nela, Ionică sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România.
Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ioan
În ziua şi noaptea de Sfântul Ioan, femeile măritate se adunau la o gazdă, unde aduceau mâncare, ouă, făină, carne şi băutură, şi petreceau.
După ce mâncau şi beau din belşug, spunând că se iordănesc, femeile cântau, chiuiau şi jucau toată noaptea.
Dimineaţa, ieşeau pe stradă, unde luau pe sus bărbaţii care apăreau în calea lor şi-i duceau cu forţa la râu sau la lac şi-i ameninţau că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpăra cu un dar, de obicei cu o vadră de vin.
În această zi, numită şi Ţonţoroiul femeilor, excesele de băutură şi petrecerile nu mai supărau pe nimeni. Femeile se considerau mai tari decât bărbaţii şi cu mai multe drepturi şi nu le era teamă să lipsească de acasă, să chefuiască sau să se distreze, fără să dea socoteală nimănui. În unele sate, şi tinerele neveste erau chemate la petrecerea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac sau fântână. Obiceiul a fost consemnat până la începutul secolului XX în zonele Buzău, Brăila, Constanţa, Ialomiţa sau Tulcea. Obiceiul aminteşte de anticele petreceri dionisiace.
În multe sate din Maramureş încă există obiceiul Vergelului sau spargerea Crăciunului.
Fetele de măritat pregătesc coşuri cu băutură şi mâncare, iar feciorii plătesc muzicanţii şi duc fetele în curtea unei gazde unde se ţine Vergelul.
Se cântă şi se dansează, iar în horă intră şi fetele ce se vor mărita în acest an şi se formează viitoarele cupluri, toată petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge perioada sărbătorilor.
sursa: stiri.tvr.ro
