Memoria Locului – Conacul Argetoianu

Conacul familiei Argetoianu de la Breasta își trăiește astăzi ultimele clipe, distrus și abandonat. În perioada interbelică era un loc admirat de marile personalități ale vremii, un loc unde s-a făcut istorie. Imagini cu minunatul parc care înconjura conacul mai pot fi văzute astăzi în cărțile poștale folosite de familia Argetoianu pentru corespondență.

Personalitatea lui Constantin Argetoianu, diplomat, om politic și scriitor este impresionantă. Fiu de general şi boier oltean, Constantin Argetoianu, a studiat la Paris unde a obținut un doctorat în Medicină şi o licenţă în Litere şi Drept. Cariera și-a început-o ca diplomat, reprezentând interesele României la Paris, Viena, Roma sau Constantinopol. În politică a intrat mai târziu, dar și aici a avut succes, obținând numeroase demnități. Senator, preşedinte al Senatului, premier şi de nenumărate ori ministru, Constantin Argetoianu a sfârșit în anul 1955 la închisoarea de la Sighet, alături de marii oameni politici ai țării care reușiseră să facă România Mare și o Românie modernă.
Astăzi la Breasta, locul copilăriei și tinereții lui, este distrusă încă o dată memoria acestei mari personalități.

Memoriile lui Argetoianu, intitulate Pentru cei de mâine, cât şi cele unsprezece volume de Însemnări zilnice, demonstrează vasta cultură a lui Constantin Argetoianu care a reușit să scrie pentru noi o cronică fără seamăn a unei perioade importante de viaţă românească.​

Etichete: , , ,

Despre Memoria locului

O emisiune care isi propune sa descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile, uneori în ruină, ale culelor olteneşti, ale conacelor boiereşti, sau în lemnul vechilor biserici, dar și să îmbunătățească percepția publică asupra patrimoniului.



Emisiuni Recente


Articole similare