Anchetatorii din Argeș au prins trei dealeri și, ca să le găsească marfa, au săpat într-o grădină folosind un buldoexcavator. Asta după ce au găsit locul cu ajutorul unor câini polițiști.
Polițiștii și procurorii antidrog din Argeș aveau informații de ceva vreme despre trei bărbați care vând droguri de mare risc în sudul țării. I-au urmărit până când, convinși fiind că au droguri asupra lor, i-au oprit în trafic și i-au încătușat. Aveau la ei 3 kg de substanță cristalină 2 CMC, drog de mare risc.
Doi au fost prinși în flagrant, iar al treilea ulterior. Au fost organizate percheziții la locurile unde aveau informații că se află drogurile. Au adus și câini specializați care au semnalat prezența drogurilor ascunse în grădină, în pământ.
Valoarea de piață a drogurilor găsite la cei trei este de aproximativ 300.000 de euro. Toți au fost reținuți și ulterior arestați pentru trafic de droguri de mare risc.

















