În ziua de 29 iunie Biserica prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În tradiția populară, această zi de sărbătoare poartă numele de Sânpetru de Vară sau Sărbătoarea lupilor și marchează miezul verii agrare și perioada secerișului.
Din tot calendarul tradițional românesc, Sfântul Petru este cel mai iubit și cel mai respectat sfânt, regăsindu-l în foarte multe povestiri și legende, fiind acela despre care se spune că, împreună cu Dumnezeu, umbla pe pământ. Din povestirile și snoavele populare aflăm că Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredințează porțile și cheile Raiului.
Sfântul Petru este patronul agricultorilor. Se spune că acesta guvernează peste ploaie și căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunți astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele. Pentru că este numit și patronul lupilor, cei care țin această sărbătoare vor fi liniștiți pentru că turmele de oi sau cirezile de vite le vor fi apărate.
La Sânpetru de Vară apar licuricii, despre care se crede că ar fi scântei căzute pe pământ după ce Sfântul Petru plesnește din bici. Sfântul trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciți în pădure.
În ziua de Sânpetru se obișnuiește a se da de pomană pentru sufletele celor morți, sărbătoarea fiind cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru. Se împart mere, zarzăre, colaci, faguri de miere și lumânări pentru morți. Conform tradiției, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuți la viața veșnică. După această zi, tinerele au voie să mănânce mere, dar femeile vârstnice din familie „au dezlegare” la mere doar la sărbătoarea Sfântului Ilie.
De asemenea, se spune că în această zi nu se scutură merii și există credința că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei. Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.
Pentru a fi feriți de cele rele, în ziua de Sfântul Petru, oamenii poartă pelin și usturoi în buzunare.
Este o zi în care se fac târguri, iar în mediul pastoral se practică „Jocul Sclavilor”, un joc ritual fecioresc atestat și la aromâni.
Din Calendarul popular al românilor aflăm că tot acum sunt „zilele rele de lupi”, ce aduc o seamă de interdicții, începând cu cea a pronunțării numelui animalului-totem, venerat încă din timpul vechilor daci. Astfel, femeile nu-și piaptănă părul pentru ca pădurea să încurce cărările lupilor spre a nu da de urma turmelor, nu aruncă gunoiul și cenușa din casă, nu împrumută nimic, nu cos, nu torc, nu împletesc. Lupul nu este văzut însă doar ca simplu distrugător al turmelor, în cosmologia țăranului român, el este singurul animal ce alungă bolile copiilor și poate vedea dracii. Se spune că lupii sunt „câinii lui Sânpetru”, cu care acesta pleacă în căutarea cailor furați.
Etnologul Ion Ghinoiu vorbește despre o „vietate, în egală măsură temută și îndrăgită, prototip al războinicului înnăscut și model de demnitate, personificată și aleasă totem de către strămoșii autohtoni ai românilor, geto-dacii”, în timp ce Mircea Eliade susține că dacii se numeau ei înșiși „lupi” sau „cei care sunt asemenea lupilor”. Lupul rămâne animalul cel mai venerat din calendarul popular al românilor, prezență simbolică în momentele-cheie din viața omului.
