Echipa de handbal feminin a municipalității slătinene nu reușește să ,,spargă gheața” și să obțină primul punct în clasamentul Ligii Florilor, după revenirea pe prima scenă a handbalului românesc. Handbalistele pregătite de Attila Horvath au pierdut, scor 34-21, meciul susţinut în deplasare cu Dunărea Brăila, în cadrul etapei a V-a a actualului sezon al Ligii Florilor.
CSM Slatina nu reușește să facă față meciurilor din Liga Florilor în ciuda faptului că în vară au fost făcute numeroase trasferuri, fiind aduse jucătoare care evoluează în echipele naționale ale țărilor din care provin. Jucătoarele antrenate de Attila Horvath au avut și ghinionul de a întâlni până acum cele mai valoroase echipe din Liga Națională, care evoluează sau au evoluat în cupele internaționale. Astfel se explică faptul că CSM Satina nu a reușit să obțină până acum vreun punct din cele cinci meciuri disputate în cadrul actualului sezon. Ultima înfrângere a fost una usturătoare suferită în deplasare la Brăila, unde handbalistele slătinene au înâlnit jucătoarele de la Dunărea. După două reprize în care jucătoarele de la CSM Slatina nu au reușit să facă față jocului alert al gazdelor, tabela de marcaj a indicat victoria sportivelor de la Dunărea Brăila cu 34 la 21. În urma acestui rezultat, fără niciun punct, echipa olteană mai coboară in loc în clasament și se poziționează pe penultimul loc în clasament. Situația continuă să se complice pentru că, în etapa următoare, CSM Slatina va întâlni pe teren propriu, Corona Brașov, echipă care ocupă poziția 4 în clasament, cu doar un meci pierdut până acum.