De câte ori nu ați auzit “băieții sunt mai buni la matematică”. Sau de câte ori o fată care vrea să urmeze o carieră de neurochirug, de exemplu, este sfătuită să încerce altceva pentru că “meseria asta o pot avea doar băieții“. Și dacă vorbim de băieți, în ochii colegilor, sau chiar ai părinților, este inacceptabil ca ei să picteze în loc să aibă alte preocupări “masculine”. Pentru ca această stigmatizare să nu mai existe, sau cel puțin să nu-i mai afecteze pe elevi, în special adolescenți, este nevoie de implicarea cadrelor didactice. Dascălii, dar și elevii au de astăzi la dispoziție GeGame, o platformă educaţională cu ajutorul căreia pot înțelege mai ușor egalitatea de gen.
Elevii își însusesc noțiuni sau abilități mult mai bine prin joc. O știu asta și cei care au participat la Simpozionul Național în cadrul evenimentului de multiplicare a proiectului Erasmus +, GEGAME, un joc video de utilizat in școli. Proiectul este implementat de Colegiul Național “Frații Buzești“ şi Asociaţia Promas din Craiova în parteneriat cu instituții din Irlanda, Portugalia, Spania, Ungaria și Turcia.
Elevi si profesori au exersat în joc șanse egale de a-și descoperi emoții de adolescent, au luat locul personajelor din jocul online și au ales între bine și rău, între corect și greșit, respectul față de celălalt.
Elevii învață cum să iasă învingători în lupta dintre alegerile corecte și incorecte, dar și cum să respecte frumusețea relațiilor interumane.
Vor putea face asta elevii de pretutindeni, iar ora de dirigenție sau orice activitate nonformală sunt momente cum nu se poate mai bune.
Dacă parcurg toate secțiunile jocului, elevii vor învăța, altfel decât din teorie pură, importanţa respectului faţă de celălalt. Vor învăța exact la vârsta la care trebuie că egalitatea de gen și nediscriminarea sunt valori de bază ale Uniunii Europene.