CSM Slatina a debutat în noul sezon al ligii secunde cu un egal pe teren propriu, în meciul cu FC Voluntari. La finalul jocului, în care echipa lui Dan Oprescu a fost mai prezentă în joc, tabela de marcaj a indicat 1 la 1. Echipa olteană a încheiat meciul cu SC Voluntari în zece oameni. Jocul practicat de fotbaliștii antrenați, dar mai ales rezultatul, l-au nemulțumit pe antrenorul Dan Oprescu.
Suporterii slătineni au luat cu asalt Stadionul 1 Mai pentru a urmări primul meci al fotbaliștilor slătineni din noul sezon al Ligii secunde, cu FC Voluntari. Sportivii antrenați cu Dan Oprescu au deschis repede scorul prin Cătălin Doman, în min 8. În ciuda ocaziilor, fotbaliștii de la CSM Slatina-Mahadi Kayondo și Dorin Toma nu au reușit să înscrie. Nu au făcut-o nici jucătorii de la Voluntari în min 75 când șutului lui Nemec i s-a opus bara. În minutul 87, Burnea a văzut cartonaș roșu pentru o intrare dură la un adversar și și-a lăsat echipa în zece oameni. Acest lucru avea să coste echipa antrenată de Dan Oprescu. În minutul 90+7 , în ultima fază de joc, fotbaliștii de la Voluntari au înscris prin Igor Armaș. Scor final 1 la 1, spre nemulțumirea celor doi antrenori.
În etapa viitoare, CSM Slatina va întâlni, în deplasare, Ceahlăul Piatra Neamţ, într-o partidă programată sâmbătă, de la ora 11.00.