FCU Craiova o va întâlni în această seară, , în deplasare, pe CSM Reșița, într-o partidă contând pentru runda inaugurală a sezonului 2024/2025 din Liga a II-a. Partida de pe stadionul „Mircea Chivu“ va fi arbitrată de Constantin Alin Olaru (Vâlcea). Acesta va fi ajutat de asistenții Răzvan Claudiu Tudor (București) și Patrik Ștefan Sandu (Timișoara. Ambele echipe au ca obiectiv în acest seyon promovarea în Superligă.
FCU Craiova nu mai are lotul valoros din sezonul trecut după ce vedetele au părăsit echipa. Favorită pe hârtie pentru acest meci este totuşi echipa din Bănie, al cărui lot este evaluat la 4,18 milioane de euro, iar jucătorii ACSM Reșița costă în jur 2,5 milioane de euro. Totuși, pe teren nu joacă sumele, iar Reșița a demonstrat în sezonul trecut că este o echipă puternică acasă, care nu a pierdut cu Stoican pe bancă, având de fiecare dată în spate publicul și galeria. Cea mai recentă întâlnire dintre ACSM Reșița și FCU 1948 Craiova a fost chiar în această vară, când formația din Bănie s-a impus cu 2-0 în amicalul din luna iulie, grație reușitelor lui Vlad Pop și Jibril Ibrahim. Reamintim că în perioada de pregătire FCU a susținut cinci partide amicale. Trupa lui Marius Croitoru a înregistrat următoarele rezultate: 1-1 şi 2-3 cu CSM Slatina, 2-0 cu CSM Reşiţa şi 2-0 cu Viitorul Pandurii și 2-1 cu ACSO Filiași.
Echipa pregătită de Flavius Stoican și-a propus ca în acest sezon să prindă play-off-ul, în timp ce formația finanțată de Adrian Mititelu, care a retrogradat din Superligă în sezonul trecut, are ca obiectiv clar revenirea în primul eșalon.