În 8 septembrie, creştinii prăznuiesc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum mai este cunoscută în popor cea mai mare sărbătoare a toamnei. Importanţa venerării Maicii Domnului este simbolizată de numărul foarte mare de biserici care îi poartă numele şi de cele mai mult de 2.2 milioane de persoane care îşi sărbătoresc onomastica cu această ocazie.
Praznicul Naşterii Maicii Domnului este prima sărbătoare a anului bisericesc ortodox, care începe în 1 septembrie, aleasă pentru că Maria este noua Evă, cea care avea să nască pe Hristos, „la plinirea vremii”.
Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt Maica Domnului (Our Lady, Notre Dame, Nuestra Señora, Nossa Senhora sau Madonna – numele după care ea este cunoscută cel mai des), Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (Queen of Heaven, Regina Coeli).
Fecioara Maria este sărbătorită de Bisericile creştine astfel:
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea doar 3 ani) – pe 21 noiembrie, Zămislirea Maicii Domnului (9 decembrie), Buna Vestire – în 25 martie , Adormirea şi Înălţarea la Cer (15 august), Punerea în Raclă a veşmântului sau a Brâului (31 august), iar în Biserica Romano-Catolică se sărbătoreşte Sfântul Nume al Mariei, în data de 12 septembrie. Biserica Anglicană mai sărbătoreşte Purificarea Sfintei Fecioare Maria, pe 2 februarie.
De asemenea, în funcţie de ţară şi tradiţie, sunt sărbătorite diverse apariţii sau icoane ale Sfintei Marii şi un număr foarte mare de biserici şi catedrale din lume, dar şi femei şi bărbaţi, îi poartă numele.
În biserici, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, dimineaţa se ţine Utrenia, seara, se ţine Vecernia care conţine trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament, iar credincioşii ţin candelele aprinse toată ziua, în dreptul icoanei Fecioarei Maria.
Tradiţii populare de Sfânta Maria Mică
Sfânta Maria Mică marchează în calendarul popular hotarul dintre vară şi toamnă, iar pentru locuitorii satului tradiţional anunţa bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Gospodinele împart struguri şi prune de sufletul morţilor, ca să primească şi ei din roadele toamnei, „pe cealaltă lume”.
Este vremea când rândunelele pleacă spre zone mai calde şi insectele încep să se ascundă în pământ.
Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, apele se răcesc şi încep târgurile şi iarmaroacele.
Ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
Casa în care arde candela va fi binecuvantată cu armonie şi întelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.
În popor se spune că, de Sfânta Maria Mică, sunt ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară, şi ale celor care vor să se căsătorească, ca să-şi găsească perechea potrivită.
La mulţi ani celor 2,2 milioane de români care îşi sărbătoresc ziua numelui!
Peste 2,2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).
Majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica în această zi poartă numele de Maria, Mariana, Mărioara şi Măriuca, dar se sărbătotesc şi cele care poartă numele de Marinela, Marilena, Mioara sau Marina. Se serbează şi bărbaţii cu numele de Marian, Marin sau Marinică.
sursa: crestinortodox.ro
Sursa: stiri.tvr.ro