De duminică, 15 noiembrie, credincioșii au intrat în Postul Crăciunului, perioadă care durează pănă pe 25 decembrie, ziua de Ajun fiind o zi de post aspru.
Pe durata postului de 40 de zile nu se mănâncă produse din carne, ouă şi brânză. Sâmbăta, duminica și în timpul sărbătorilor religioase avem dezlegare la peşte.
În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin decât dacă se sărbătoreşte vreun sfânt mare menţionat în calendar cu cruce roşie.
În ziua de Ajun, pe 24 decembrie, se mănâncă numai seară și este voie să consumăm grâu fiert îndulcit cu miere, turte din făină, covrigi și poame.
Pe 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei, se spune că se ung ușile și ferestrele cu usturoi împotriva strigoilor. De asemenea, nu se dă cu mătura de teama lupilor.
În ziua de Sf. Andrei, de 30 noiembrie, se pune în apă o crenguță de măr, iar dacă înflorește până de Sfântul Vasile, atunci anul viitor va fi unul roditor.
Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se spală haine până după Bobotează și nu se mai toarce.