Tableta de sănătate – Afecțiuni oculare la copii

✔️ De cele mai multe ori, părinții se adresează serviciului de Oftalmologie Pediatrică doar dacă observă modificări vizibile la nivelul ochilor copilului: ochi deviați de la poziția lor normală (strabism), un ochi mai mare, mai „ieșit din orbită” (glaucomul congenital), un punct alb în loc de pupila neagră („albeață” – cataractă sau alte afecțiuni) sau pentru că, pur și simplu, li se pare că băiețelul sau fetița lor nu urmăresc cu privirea jucăriile, lucruri în mișcare sau chiar o lumina proiectată pe ochii lor.

? Doamna dr. Dana Preoteasa medic primar oftalmolog ne dă detalii despre afecțiunile oculare la copii, vedem ce presupune un control oftalmologic și cum se efectuează o intervenție chirurgicală pentru cataractă congenitală.

✔️ Cataracta congenitală – reprezintă opacifierea în diverse grade a cristalinului. Uneori acesta este complet opacifiat, apărând ca o pupila complet albă, prin care copilul nu vede deloc, alteori opacitatea este foarte mică și nu afectează vederea copilului.

✔️ Tratamentul este strict chirurgical și e necesar a fi realizat în primele luni sau chiar săptămâni de viață.

? Înainte de vârsta școlara, toți copiii ar trebui să facă un control oftalmologic de rutină, pentru a vedea dacă au nevoie de ochelari sau dacă există vreo patologie oculară, mai ales că urmează o perioadă în care copilul va depune eforturi vizuale destul de mari.

Invitati: Dana Preoteasa,


Despre Tableta de sănătate

„Tableta de sănătate” este una dintre puținele emisiuni în care medicii și specialiștii sunt puși față-n față cu publicul, martor al demonstraţiilor şi prezentărilor live despre […]



Emisiuni Recente


Articole similare


Tableta de sănătate – 11.11.2026

Emisiune sponsorizată de CardioMed Craiova 🩺 Durerile articulare nu sunt întotdeauna o consecință a vârstei, bolile reumatologice pot apărea chiar din copilărie, iar ficatul poate fi […]

Tableta de sănătate – 21.10.2026

Emisiune sponsorizată de CardioMed Craiova Gingiile care sângerează, dinții care se tocesc sau maxilarul încordat dimineața pot fi semnale de alarmă pe care le ignorăm prea […]

Tableta de sănătate – 14.10.2026

Emisiune sponsorizată de CardioMed Craiova 🦷 ZÂMBETUL PERFECT ÎNSEAMNĂ ȘI UN ZÂMBET SĂNĂTOS? 🤖 Inteligență artificială, scanere digitale, tratamente revoluționare… Stomatologia viitorului este deja aici! Dar […]

Tableta de sănătate – 07.10.2026

Emisiune sponsorizată de CardioMed 🩺 Cât de periculos poate deveni un mit medical? „Detoxul curăță organismul.” „Biopsia împrăștie cancerul.” „Dacă antibioticul a funcționat o dată, îl […]