CSM Slatina nu a trecut cu bine de întâlnirea cu Gloria Bistrița, din Liga Florilor deși meciul a fost unul echilibrat până aproape de final. Ratările, chiar și de la 7 metri, au făcut ca la final tabela de marcaj să indice victoria bistricencelor la o diferență de cinci goluri. În ciuda acestui rezultat, CSM Slatina continuă să-și păstreze poziția 10 în clasament.
Handbalistele slătinene au pierdut meciul susținut pe teren propriu cu Gloria Bistrița, din cadrul etapei a VI-a a Ligii Florilor. La final, tabela de marcaj indica 22 la 27. Deși meciul a fost unul echilibrat, cele două echipe conducând rând pe rând pe tabela de marcaj, diferența s-a făcut pe finalul meciului când sportivele conduse de pe banca tehnică de Victorina Bora au ratat nepermis de mult, chiar și din lovitură de la 7 m.
În urma rezultatului obținut în meciul cu Gloria Bistrița, CSM Slatina continuă să ocupe poziția 10 în Liga Floirilor. Sportivele antrenate de Victorina Bora vor susține următorul meci pe 20 octombrie, în deplasare, la Cisnădie.