A mai rămas mai puțin de o lună și jumătate până la începutul școlii, dar autoritățile încă nu știu să le spună părinților și copiilor ce […]
Stiri
UNIVERSITATEA A PIERDUT FINALA
Visul Universității de a readuce titlul în Bănie s-a spulberat. Oltenii au fost învinși de CFR Cluj aseară cu 3-1, chiar dacă au condus cu 1-0. […]
ȘI-A TRANSFORMAT CASA ÎN TEMPLU ALB-ALBASTRU
Universitatea Craiova nu este doar un club de fotbal. Este o stare de spirit, o pasiune, o flacără care timp de câteva decenii nu s-a stins […]
LA UN PAS DE MARELE VIS
Bijuteria Craiovei, stadionul “Ion Oblemenco”, va fi în această seară gazda meciului care poate readuce titlul în Bănie după aproape 30 de ani. Arena a fost […]
ÎȘI VOR ISLAZUL ÎNAPOI
Crescătorii de animale dintr-o comună din Dolj sunt revoltați că de mai bine de un deceniu nu au unde să-și ducă animalele la păscut. Ei reclamă […]
ZI SPECIALĂ PENTRU CRAIOVEANU
Gheorghe Craioveanu este unul dintre membrii clubului care a crezut în permanență că Universitatea poate lua titlul în acest sezon. Înainte de finala campionatului dintre olteni […]
ÎNCURAJĂRILE CAMPIONILOR
Universitatea Craiova a câștigat ultimul titlu în 1991. Echipa era formată aproape numai din olteni și sub bagheta lui Sorin Cârțu s-a realizat eventul. Foștii campioni […]
GATA DE FINALĂ
Universitatea și CFR Cluj se vor înfrunta mâine seară în Bănie în finala campionatului Ligii I la fotbal. Cine câștigă va lua titlul. În caz de […]
FĂRĂ LOCURI LA ATI
Spitalele Covid abia mai fac față internărilor. În Gorj, spitalul suport Covid nu mai are niciun loc liber la Terapie Intensivă. Toate cele 15 locuri sunt […]
„REQUIEM” PENTRU VICTIMELE COVID
Opera Română Craiova le-a oferit aseară iubitorilor muzicii un eveniment special și plin de emoție. „Requiem”, monumentala creație a lui Mozart a fost dedicată memoriei celor […]
„RĂSCRUCI BDC”
La Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a fost organizat evenimentul „Răscruci BDC” – o expoziție de lucrări de bandă desenată și o expoziție selectivă de […]
TOT MAI MULTE CAZURI
Tot mai multe cazuri în Dolj în ultimele zile. Interviu cu doamna Dana Dobrin- subprefect de Dolj.
MASCA – OBLIGATORIE ȘI ÎN DOLJ
De astăzi este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise și în județul Dolj, alături de alte 18 județe. Măsura a fost luată de […]
CAPTURĂ RECORD DE ŢIGĂRI LA VAMA BECHET
Captură record de ţigări, descoperită de polițiștii de frontieră doljeni, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet. Un cetățean român a încercat să introducă ilegal în […]
NU SE MAI JOACĂ PARTIDA CU ASTRA
Partida dintre Astra și CS Universitatea Craiova era programată să se dispute în această seară, de la 18:45, dar a fost amânată pentru a doua oară […]
SE MENȚINE TRANSMITEREA COMUNITARĂ
Pandemia de coronavirus nu dă semne de slăbiciune nici în Dolj. De câteva zile, județul se află pe un platou de peste 30 de infectări pe […]
O NOUĂ OFENSIVĂ CONTRA ȚÂNȚARILOR
Continuă lupta autorităților cu țânțarii. O nouă etapă de dezinsecție va avea loc la acest sfârșit de săptămână. Este a cincea din acest an, iar vizate […]
SISTEM DIFERIT
Silviu Lung jr. a ajuns în țară după șapte luni. Acesta apără buturile formației din Turcia Kayserispor. Echipa s-a salvat in extremis de la retrogradare. Fostul […]
SPECTACOL PENTRU VICTIMELE COVID
Sâmbătă, Opera Română Craiova îi invită pe iubitorii muzicii la un eveniment special și plin de emoție. Este vorba despre un concert dedicat memoriei celor care […]
AL TREILEA CAZ DE COVID LA FORD
Un alt angajat de la fabrica Ford din Craiova a fost depistat pozitiv cu COVID– 19. Este cel de-al treilea caz confirmat la uzina auto de […]
DUBLĂ LANSARE DE CARTE
O dublă lansare de carte a profesorului Ion Deaconescu: “Poezia din bucătărie” și “Pasărea sunt eu” a avut loc aseară într-un cadru inedit. Ambele cărți au […]
BANI EUROPENI PENTRU GESTIONAREA CRIZEI SANITARE
Doljul va beneficia de fonduri europene pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare. Consiliul Județean Dolj a aprobat astăzi două proiecte de hotărâre, prin care […]
ALTE CADRE MEDICALE INFECTATE
Un nou focar la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. Opt cadre medicale au fost depistate pozitiv la testarea pentru COVID 19. Este vorba despre […]
NU SE JOACĂ AZI
Partida de la Giurgiu dintre Astra și Universitatea Craiova ce trebuia să se dispute astăzi, în cadrul etapei a noua, de la ora 21.30, s-a amânat. […]
MECANICĂ FĂRĂ MATEMATICĂ
Facultatea de Mecanică din Craiova rămâne o opțiune importantă pentru viitorii studenți. Locurile la buget s-au ocupat aproape în totalitate. Chiar dacă vorbim de Facultatea de […]
ARTICOLE CONTRAFĂCUTE, CONFISCATE
Produse contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane de lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră de la Calafat în mașina unui cetățean român. E […]
TRAGEDIE PE CENTURA CRAIOVEI
Un accident grav de circulație a avut loc în această dimineață pe șoseaua de centură a Craiovei. Două autoturisme s-au lovit frontal, iar trei persoane și-au […]
MUNȚI DE PEPENI ȘI PREA PUȚINI CUMPĂRĂTORI
Piețele craiovene sunt inundate de pepeni verzi și galbeni, dar cumpărătorii lipsesc cu desăvârșire. Producătorii spun că este cel mai slab an din punct de vedere […]
LUPTA CU TÂNȚARII
Război țânțarilor și insectelor dăunătoare în Craiova. Asta și-au propus autoritățile care au început în acest an, mai devreme ca niciodată, acțiunea de dezinsecție în oraș. […]
FOCAR LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE
Focar de coronavirus în rândul personalului medical de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Craiova. 40 de angajați au fost depistați pozitiv în urma […]