Eveniment. Considerat de critică pictorul tranziției postcomuniste și al epocii postideologice în care trăim, Ioan Augustin Pop, propune în expoziția intitulată Autoportret colectiv, o reflecție asupra epocii în care trăim, asupra relației dintre individ și colectivitate, pe fondul istoriei recente. Proiectul expus la Muzeul de artă din Craiova aduce în special lucrări din ultimii 3 ani, dar și câteva lucrări mai vechi, demostrând atașamentul artistului față teme și obsesii pepetuate în serii ample. Mulțimile umane observate la mitinguri, în aeroporturi, în săli de așteptare și de ședințe sau la întâlniri cu lideri politici cunoscuți reprezintă subiectul principal al acestor lucrări, în care se inserează însă adesea și chipul pictorului, propunând un aparent oximoronic autoportret colectiv.
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris. Lansare Definitio Sacri. Mircea Eliade, de Wilhelm Dancă. Wilhelm Dancă și-a lansat în premieră, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova, cartea dedicată lui Mircea Eliade . Decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din București, părintele Dancă este considerat autorul unui volum de referință despre opera de istoric și cercetător al religiilor a lui Eliade. Volumul „Mircea Eliade, Definito Sacri”, la origini teza de doctorat a lui Wilhelm Dancă, a fost publicat prima dată în Italia, în 1996, la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, apoi, în 1998 a apărut versiunea în limba română. Epuizată rapid, cartea a fost publicată acum într-o a doua ediție românească și lansată, în premieră, la Craiova. Consacrată în întregime studierii sacrului în opera lui Mircea Eliade, cartea aduce, pentru prima dată în literatura de specialitate, o cercetare aprofundată a izvoarelor gândirii celebrului istoric al religiilor, din perioada când acesta se afla în România. Wilhelm Dancă este preot romano-catolic și profesor universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București. Din 2013 este membru corespondent al Academiei Române, iar din 2017 membru al Academiei de Științe și Arte din Salzburg.
Ateliere și galerii. Artliterații. Dan Nica. Neobosit căutător al unei expresivități pe care o vrea mereu proaspătă, artistul Dan Nica propune în cea mai nouă expoziție, sub titlul Artliterații, o serie de lucări de ceramică policromă dar și ansambluri compoziționale din lemn și metal. Lucrările artistului creamist se remarcă prin forța și dinamica cromatică, prin ingeniozitatea și febrilitatea plastică, prin jocul armoniilor, al ritmurilor, al accentelor de intensitate cromatică și volumetrică.