Orașul Horezu a îmbrăcat la sfârșitul săptămânii din nou haine de sărbătoare ca să își celebreze meșteșugul ancestral care l-a făcut celebru în lume – olăritul. Peste 50 de meșteri ceramiști din toată țara au fost prezenți anul acesta la acest târg, care de mai bine de cinci decenii este cel mai mare festival cu acest specific din România.
Pe platoul dintre stejarii seculari ai orașului Horezu s-au perindat anul acesta mii de turiști veniți să-i vadă pe olarii care au dus faima ceramicii populare din România pe întregul mapamond. Vremea a fost însorită, iar marfă din abundență. De la an la an, vânzările sunt din ce in ce mai mici, iar celelalte meșteșuguri par să le facă concurență neloială
În ciuda vremurilor și a progresului, Cocoșul de Horezu reușește însă să țină capul sus. Printre desenele geometrice, liniile curbe și alte elemente care l-au făcut cunoscut în lume, privește șugubăț din farfurii, oale, castroane și căni de lut, semn că nu se va lăsa învins așa ușor și va continua să existe.
Povestea acestui târg a început în vara anului 1970, când organizatorii festivalului de folclor “Cântecele Oltului” au introdus o secțiune specială dedicată olăritului și i-au conferit astfel ceramicii din zonă o aură mai mare decât cea pe care o avea până atunci, prin exploatarea simbolurilor specifice: spirala, cocoșul sau pomul vieții. În parcul de la stejarii seculari, actuala locație, festivalul ceramicii populare românești se desfășoară din anul 1974, şi îi reuneşte anual aici pe olarii din cele mai puternice centre de ceramică din țară.