Covorul oltenesc este unul din cele mai valoroase simboluri romanesti. Cu o istorie de câteva sute de ani, scoarțele au făcut înconjurul țării și sunt apreciate chiar si peste hotare. Pe vremea comunismului, industria a inflorit, dar odată cu căderea acestuia, în România au râmas doar câteva ateliere de producţie. Unul dintre ele se află la Tismana. Mărioara Tantan şi-a dedicat toată viaţa covoarelor olteneşti, iar acum se luptă să ducă mai departe meşteşugul.
Acesta este sunetul care sparge linistea unei camere de 20 de metri patrați din comuna Tismana. Patru femei stau în fața cate unui gherghef cel puțin opt ore pe zi si duc astfel mai departe o tradiție veche de câteva sute de ani. Așează lâna cu o dexteritate câștigată în zeci de ani de muncă, iar apoi o presează cu bătătorul în formă de furculiță. Nu au vreo schiță sau plan, motivele oltenești le știu din minte, iar mâinile lor se mișcă fără încetare și dau impresia că ar putea lucra la fel de eficient și cu ochii închiși. Meșteșugul covoarelor oltenești a ajuns prima dată la Tismana la mănăstire.
Autoritățile comuniste au fructificat faptul că tot mai multe femei din Tismana învățaseră meșteșugul covoarelor și al țesăturilor. Pe 5 aprilie 1950 se înființa cooperativa Partizana. La finalul anului acolo lucrau deja 98 de oameni. In anul 1954, cooperativa îşi schimbă denumirea în Cooperativa „Arta Casnică” Tismana având 196 de lucrători.
În următorii ani, covoarele și costumele tradiţionale executate la „Arta Casnică”, devin cunoscute în întreaga ţară pentru frumuseţea şi fineţea elementelor lor. Rafinamentul creațiilor atrag apoi treptat cumpărători de pe toate continentele.
În anii de glorie, „Arta Casnică Tismana” a obţinut diploma „Cooperativă fruntaşă pe ţară”. Se întâmpla în anii 1966, 1975 şi 1978. Dacă în 1951 se executau doar 650 mp. de covoare, în 1971 se lucrau 6.250 mp. de ţesături de bumbac iar în anul 1980 peste 70.000 mp de ţesături cu alesături.
Etichete: 100%oltenesc
