La Râmnicu Vâlcea a avut loc cea de-a 23-a ediţie a Salonului Naţional al Cărţii de Etnologie. Obiectivul evenimentului este de a oferi o imagine asupra producției editoriale de carte etnoculturală începând din 2021 şi până în prezent. Pe lângă prezentarea noutăţilor editoriale, în cadrul salonului a avut loc şi o expoziţie de carte etnologică.
În perioada 23 – 26 martie 2022, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, sub patronajul Consiliului Județean Vâlcea, a organizat cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Naţional al Cărţii de Etnologie. Printre partenerii de anul acesta s-au numărat Institutul Național al Patrimoniului București şi Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”. De asemenea, printre instituţiile de cultură care au expus în cadrul salonului s-au numărat şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoşani, Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” din Alba, Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române-Sibiu. Salonul Cărții de Etnologie este menit să ofere o imagine a producției editoriale de carte etnoculturală din ultimul an şi să determine un dialog real si productiv între cei care editează volumele, beneficiarii și difuzorii de carte. Publicaţiile expuse la această ediţie a salonului de carte vor fi donate Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, din Râmniu Vâlcea, gazdă a evenimentului, pentru completarea Fondului de Carte de Etnologie „Mihai Pop”.