Comunitatea evreiască a sărbătorit ieri Noul An Evreiesc. Rosh Hashanah simbolizează începutul, finalizarea Universului prin crearea primilor oameni de către Dumnezeu. Ziua întâlnirii sacre, cum mai este denumită sărbătoarea evreiască, a fost marcată de o slujbă la sinagoga din Craiova pentru începerea anului 5783. Pentru evrei urmează zece zile de post și rugăciune, care se vor încheia cu Yom Kippur, ziua absolvirii de păcate.
Rosh Hashnah vine cu numeroase tradiții pe care membrii comunității evreiești trebuie să le urmeze. În această zi se mănâncă mere cu miere, pentru ca anul care tocmai a început să fie unul dulce și bland. De asemenea, rodia este unul dintre fructele căutate în această zi, pentru semințele ei, care simbolizează numărul faptelor bune pe care un om le poate înfăptui în decurs de un an. Salutul tradițional pentru această zi este Shana Tova.
Președintele Comunității Evreiești din Craiova, Corneliu Sabetai, a ținut să puncteze în discursul său și îngrijorarea cu privire la războiale care se întâmplă în acest moment în lumea întreagă și a invitat membrii comunității evreiești la fapte bune și întoarcere la Dumnezeu.
Rosh Hashanah se sărbătorește două zile, timp în care membrii comunității evreiești se întâlnesc, se bucură de mâncăruri tradiționale și își fac reciproc cadouri. Pentru ei încep zece zile în care se scrie soarta fiecăruia pentru anul nou, în funcție de faptele sale.