Școala începe în acest an într-un mod inedit. Festivitățile de început au fost date uitării. În locul lor, vedem elevi care trebuie să urmeze strict traseele spre sălile de clase, părinți care își așteaptă copiii pe trotuare, puține flori și multe necunoscute. Un singur lucru este cert, în școli au fost luate toate măsurile de igienă și de distanțare, obligatorii în actualul context.
Școala 39 “Nicolae Bălcescu” din Craiova este una dintre cele 152 din Dolj în care copiii vor merge la școala ca și până în urmă cu șase luni. Adică se vor așeza zilnic în bănci, vor socializa, atât cât timpul și regulamentul le va permite. Cei din clasa pregătitoare și-au cunoscut dascălul și au pornit spre sala de clasă. I-au lăsat pe părinți în curte plini de emoție.
Emoții au fost și pentru cei care au mai fost până acum acum la școala. Abia au așteptat să-și revadă colegii și învățătoarea.
Prezența zilnică la această școală este posibilă pentru că spațiul este generos, iar elevii nu sunt mai mult de 600.
Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova va funcționa în sistem hibrid. Adică o parte dintre copii vor veni o săptămână la școală, următoarea vor învăța online. Excepție fac clasele din anii terminali, care fac zilnic ore în bănci. În funcție de etajul la care este situată clasa, elevii vor urma un anumit traseu și vor avea intrări separate.
Nu aceeași șansă o au însă cei 1.400 de elevi ai Liceului Tehnologic “Ștefan Odobleja” din Craiova, una dintre cele 10 școli din județ în care se va învăța exclusiv online. Ne așteptam să vedem o școală pustie. I-am găsit totuși pe elevii clasei a noua de mate-info intensiv info. Își cunoscuseră acum diriginta, dar și unii pe alții. Ar vrea să facă asta în fiecare zi, însă deocamdată nu este posibil.
Ca să funcționeze măcar în sistem hibrid, Liceului Tehnologic “Ștefan Odobleja” ar mai avea nevoie de încă 15 săli de clasă.
În prezent la Liceul Tehnologic “Ștefan Odobleja” sunt 53 de clase, însă doar 16 săli disponibile.