A mai rămas mai puțin de o lună și jumătate până la începutul școlii, dar autoritățile încă nu știu să le spună părinților și copiilor ce se va intâmpla după 15 septembrie. Sunt vehiculate câteva scenarii, iar cele mai multe includ școala online. Măsura nu este însă vazută cu ochi buni în mediul rural. Potrivit unui studiu, peste 55% dintre părinți nu pot să asigure un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie.
Finalul anului școlar care a trecut a fost marcat de incertitudini și greutăți în desfășurarea cursurilor. Experimentul școlii online nu a fost unul reușit. Doi din cinci elevi din mediul rural nu au participat la cursuri, iar una din patru școli nu are conexiune la internet, arată datele unui studiu realizat de fundația World Vision România. Iar realitatea din teren nu contrazice aceste date. La 10 kilometri de Craiova, începutul de an școlar nu este privit cu ochi buni.
Primarul spune că pe raza comunei sunt multe familii care trăiesc de pe o zi pe alta, iar de școală online nici nu poate fi vorba.
În aceste condiții, psihologii susțin ca școala online va crea mari diferențe sociale, iar elevii ar putea fi serios afectați de acest lucru.
Potrivit aceluiași studiu, viața pentru copiii din mediul rural s-a înrăutățit considerabil în perioada pandemiei. Peste 60% dintre părinți nu au lucrat, iar 40% dintre cei chestionați au avut dificultăți în a procura alimente, medicamente sau produse de igienă. Cercetarea a fost realizată anul acesta în perioada 10 mai – 27 iunie.
Etichete: mediul rural, scoala online