O lucrare unică în România, integral din sticlă, a fost inaugurată, seara trecută, la Craiova. Este vorba despre o operă de artă în memoria renumitului sculptor Constantin Brâncuși. După 5 ani de la începerea lucrărilor, oul lui Brâncuși va deveni în curând atracția principală a orașului. Prisma dedicată celebrului sculptor are 12 metri înălțime, cântărește 200 de tone și conține o interpretare la scară largă a două dintre operele brâncușiene „Ovoidul” și „Pasărea Măiastră, însă ele pot fi zărite doar din interiorul prismei, nu și din afara ei.
Într-un cadru fastuos, cu invitați de marcă atât din țară, cât și din străinătate, a fost inaugurat Centrul „Constantin Brâncuși”, situat în curtea Muzeului de Artă din Craiova. Inaugurarea a fost concepută ca un spectacol, cu o înlănțuire de momente muzicale susținute de soliștii Renata Vari și Mihai Ungureanu, precum și de orchestra Filarmonicii Oltenia, iar cei prezenți au putut urmări mai multe proiecții video pe fațada Muzeului de Artă. Invitații au socializat pe ritmuri simfonice. Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a fost prezent la ceremonia de deschidere.
Construcția marelui ou brâncușian a început în anul 2015, din fonduri europene, însă firma care ar fi trebuit să execute lucrările a intrat în faliment, astfel că întreaga construcție a fost realizată din banii Consiliului Județean Dolj.
Autoritățile își doresc ca oul lui Brâncuși să pună Craiova pe harta obiectivelor culturale ce nu trebuie ratate. Centrul este dotat cu lift din sticlă care le permite vizitatorilor să admire orașul de la înălțime, iar la subsol cuprinde o galerie de artă modernă.
Prezent la eveniment a fost și IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei. Proiectul unic în lume a fost gândit de celebrul arhitect Dorin Ștefan.
Centrul este deschis pentru toți cei care vor să descopere detalii captivante despre viața și opera celui considerat „Părintele sculpturii moderne“.