Azi se pune punct vacanței de iarnă. Elevii încep de mâine școala, însă tot în sistem online. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, în ședința de vineri, prelungirea cursurilor școlare online până pe 7 februarie.
Elevii și profesorii vor începe cursurile luni. Deocamdată, situația epidemiologică nu a fost de natură a permite redeschiderea fizică a școlilor, astfel că orele de curs se vor desfășura în continuare online. După cele 19 zile de vacanță de iarnă, elevii vor avea parte, după nici 3 săptămâni, de o nouă vacanță. Vacanța intersemestrială în anul școlar 2020-2021 începe sâmbătă, 30 ianuarie 2021 și ține până duminică, 7 februarie 2021. Astfel, primul semestru are o durată de 17 săptămâni. Din 8 februarie începe semestrul al II-lea care se încheie pe 18 iunie 2021.
Etichete: scoala online