Caz șocant in Gorj. Un copil ar fi fost vândut de părinți unui cetățean german, iar autoritățile române încerca să afle cum a fost posibil ca micuțul să fie scos din țară. Din primele date, se pare că minorul, în vârstă de 6 ani, ar fi trecut frontiera în baza unei procuri false. Rudele micuțului mai spun că părinții ar fi încasat în schimbul lui de la bărbatul german o sumă de bani. Acuzațiile sunt extrem de grave, iar procurorii DIICOT au deschis un dosar penal. Vă reamintim că la numărul de telefon 119 pot suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre copii abuzați, exploatați sau supuși unei forme de violență.
Tatăl copilului explică faptul că ar fi ales ce este mai bine pentru propriul copil. Tranzacția s-ar fi făcut la un notar în Craiova, iar intermediar al afacerii ar fi fost un localnic din comuna Dănciulești, care lucrează în Germania ca bucătar pentru cetățeanul german care l-a luat pe copil.
În prezent, după ce DIICOT a deschis o anchetă, autoritățile germane au preluat copilul vândut și l-au dus într un centru de plasament din Germania.