O tânără studentă din Craiova ştie să îmbine medicina cu arta. Fata îşi doreşte să ajungă un medic bun, însă nu neglijează nici pasiunea pentru pictură. Ori de câte ori are ocazia îşi etalează lucrările şi participă la diverse expoziţii. Un astfel de eveniment a fost organizat chiar la facultate, la iniţiativa ei.
Aceasta este Mădălina Voica un viitor medic. Tânăra pasionată de pictură spune că de când se ştie a avut o latură creativă. A fost mai apropiată de literatură şi psihologie. Arta o ajută în tot ceea ce-şi propune să facă.
În universul culorilor, Mădălina îşi petrece mare parte a timpului liber. Darul de a desena a fost moştenit de la mamă şi bunică. Ea este convinsă că talentul pentru artă îi va fi de folos mai târziu pentru că aşa va putea să comunice mai uşor cu pacienţii.
Mădălina trece în anul V la Medicină. Iubeşte meseria şi abia aşteaptă să lucreze cu pacienţii. Se gândeşte să se specializeze pe psihiatrie, pentru că – aşa cum mărturisește – doreşte să trateze mai mult sufletele oamenilor decât trupurile.


















