O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii români, împreună cu cei austrieci, au descins la 11 adrese din județele Olt și Dolj. Șase tineri sunt cercetați în acest dosar, iar pe numele a trei dintre ei au fost emise mandate europene de arestare. Doi dintre ei vor fi prezentați judecătorului de la Curtea de Apel Craiova pentru luarea măsurilor care se impun, iar cel de-al treilea este de negăsit.
Au fost percheziții de amploare la locuințele a 6 tineri cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, din municipiul Slatina, din comuna Iancu Jianu, județul Olt, dar și din localitatea Malu Mare, din Dolj.
Ancheta a scos la iveală indicii că suspecții ar fi acționat nu doar în Austria, ci și în Franța, Belgia, Țările de Jos, Germania, Elveția, Cehia și Slovacia. Autoritățile judiciare din Austria au emis trei mandate europene de arestare pe numele celor trei tineri cu vârste de 21, 29 și 33 de ani.
Cercetările continuă în acest caz, sub coordonarea autorităților austriece, pentru stabilirea întregii activități infracționale.














