O cununie atipică a transformat fluviul Dunărea într-un adevărat decor de poveste. Mădălina și Tiberius, doi tineri în vârstă de 29 de ani, au ales să își unească destinele nu la starea civilă, ci la bordul unui vas de croazieră, înconjurați de familie și prieteni.
Vasul a plecat din portul Orșova cu 80 de invitați la bord, fiind închiriat pentru 5 ore. Momentul mult așteptat a avut loc în Golful Dubova, unde căpitanul vasului a oficiat ceremonia, într-un cadru spectaculos, cu peisajele Dunării drept martori ai jurămintelor celor doi. Mădălina și Tiberius și-au unit destinele, iar povestea lor de iubire a început în urmă cu 7 ani, când s-au cunoscut.
După ce au spus „da”, croaziera a continuat în zona Cazanelor Dunării și pe lângă Mănăstirea Mraconia, invitații bucurându-se de peisaje de poveste și de o atmosferă de sărbătoare la bordul navei.
Spre seară, vaul a revenit în portul Orșova, unde s-a încheiat această zi specială pentru miri și invitații lor. Petrecerea de nuntă este programată pentru data de 5 septembrie, la Drobeta –Turnu Severin, unde cei doi își vor celebra căsătoria alături de familie și prieteni.

















