Cu cărțile pe față – 24.02.2026

Invitați: Mihaela Velea, critic de artă, șef secție Muzeul de Artă Craiova
Cătălin Davidescu critic de artă
Realizator și moderator: Mirela Giodea

Cu cărțile pe față, vorbim, în acest an dedicat sărbătoririi celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, despre recuperarea simbolică a unui fragment aparținând biografiei brâncușiene, dar, și în sens mai larg, despre recuperarea memoriei și a adevărului în ceea ce privește opera și biografia marelui artist, restituiri puse sub semnul întrebării „Ce a făcut și ce face România pentru marele sculptor?”

Muzeul de Artă Craiova marchează acești 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, printr-un proiect expozițional care aduce în actualitate personalitatea lui V. G. Paleolog (1890-1979) și demersurile sale susținute pentru a face cunoscută opera lui Brâncuși, atât într-o perioadă în care asemenea preocupări aveau statut de pionierat, cât și, mai apoi, în anii 1964-1977, în plină epocă comunistă, când încă se vorbea puțin în țară despre Brâncuși.


Despre Cu cărţile pe faţă

„Cu cărțile pe faţă” ne propunem să dezbatem și să înțelegem cum se scrie cultura română de astăzi. Temele emisiunii, bogate și variate, sunt abordate cu […]


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cu cărțile pe față – 27.01.2026

Invitați: Cristian Liviu Burada – poet, Petrișor Militaru – critic literar, redactor șef Mozaicul Realizator: Mirela Giodea Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre […]

Cu cărțile pe față – 16.12.2025

Realizator: Mirela Giodea Invitat: Călin Vlasie, scriitor Personalitate de prim rang a literaturii române, atât ca poet optzecist cunoscut, apoi ca unul dintre cei mai importanți […]

Cu cărțile pe față – 09.12.2025

Realizator: Mirela Giodea Invitat: Florea Firan, istoric literar, editor Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre literatura feminină din România, dar abordăm și o […]

Cu cărțile pe față – 18.11.2025

Realizator: Mirela Giodea Invitată: Gabriela Gheorghișor, critic literar, poetă Cu cărțile pe față vorbim în această ediție cu Gabriela Gheorghișor, cunoscut critic literar, care, de curând, […]