Cult@rt – Mircea Bârsilă & Salonul de Artă Contemporană Vâlcea

Realizator Mirela Giodea

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! – Mircea Bârsilă, scriitor și critic literar, Filiala Argeș a Uniunii Scriitorilor din România ​

Domnul administrator
​Singurătatea – adevărata sigurătate – începe​
abia când îi vezi aievea balegile de vită mare și blândă
prin apartamentul cu trei camere. Îi aduci iarbă
într-un geamantan vechi, o adapi, seară de seară,
în cada emailată. Asemenea brațelor unei cruci
lungile coarne cu vârful plesnit
ale acestei prezențe pe care nu o vezi decât tu.
Îl rogi pe domnul administrator al blocului să te scrie
cu două persoane în registrul său, dar acest nemernic
pentru că nu poți să-i spui altfel, se uită la tine pieziș.
Îi arăți balegile și el te sfătuiește să te odihnești mai mult
sau te invită, condescendent, la o bere. Adevărata
singurătate începe abia când îi simți aievea prezența
de vită mare și blândă, în apartamentul ticsit
cu volume de poezii – mai ales poezii de dragoste.
Îi aduci iarbă într-un geamantan vechi și urmărești,
până târziu, împreuna cu ea, filmele
și emisiunile, una mai proasta decât alta, de la televizorul
așezat pe colț, în sufragerie, între leandrul de la fereastră
și tabloul din perete, dăruit cândva de un amic
și în care
un nou Sfântul Gheorghe omoară iarași balaurul.

Ateliere și Galerii – Comunitatea artistică din Râmnicu Vâlcea este una dintre cele mai active din țară, conștientă de faptul că întâlnirile periodice cu publicul de artă sunt foarte importante. Pe lângă numeroasele expoziții personale ale artiștilor, fie vâlceni, fie nume importante ale artei contemporane, filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează, în fiecare an două saloane de Artă Contemporană. De această dată Salonul s-a organizat în patru spații expoziționale, la Muzeul de Artă Casa Simian, și în galeriile Artex și Cozia, inaugurând în premieră și o secție a Artiștilor invitați.Tot cu această ocazie s-a lansat și primul număr al unei noi reviste de artă numită Arte Frumoase, reluând astfel titlul primei publicații de acum 100 de ani, dedicată artelor plastice din România. Revista va fi una lunară și va aduce informații despre fenomenul artelor vizuale din întreaga țară.


Despre Cult@rt

Emisiunea CULT@rt își propune sa facă cunoscute publicului, evenimentele culturale din toate zonele tarii:  premiere, expoziții de artă, lansări de carte, dar şi ideile care au dus la fiecare demers artistic.


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cultart – 14.04.2029

REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU, ION MIHAI ATELIERE ȘI GALERII. PAYSSAGE. Centrul Brâncuși din cadrul Muzeului de Artă din Craiova găzduiește cea de a treia […]

Cultart – 07.04.2024

CULTART, EDIȚIA 8 REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU Eveniment. În 1902, tînărul Constantin Brâncuși absolvea Școala Națională de Arte Frumoase din București cu o lucrare […]

Cultart – 10.12.2023

REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU Eveniment. Vă mai amintiți faimoasa întrebare referitoare la revoluția din 1989, „21-22, cine atras în noi? Unul dintre orașele unde […]

Cultart – 29.10.2023

Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu Eveniment. Există un public extrem de numeros, cel din mediul rural, pentru care oferta culturală este una aproape inexistentă. La […]