Cult@rt – Puls 20 & Expoziție Nicolae Groza

Cultart, premieră TVR Craiova, duminică 30 octombrie, 18.30

Ateliere și Galerii – Puls 20 – Un eveniment mult așteptat de comunitatea artistică românească, achizițiile publice de opere de artă s-a întâmplat, după mai bine de 12 ani de pauză, în anul 2020. 2 milioane de lei a acordat Ministerul Culturii atunci, iar procesul de achiziție s-a derulat prin intermediul Muzeului Național de Artă Contemporană. După prima prezentare publică a rezultatelor Sesiunii de Achiziții intitulată „După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări”, MNAC a început itinerarea unor selecții din acest fond, sub titlul „PULS 20” . Făcând parte din acest amplu demers de prezentare a colecției în instituții partenere din România, expoziția găzduită de Muzeul de Artă Craiova a prezentat o privire concentrată asupra Achizițiilor 2020, prin lucrările a 38 de artiști și grupuri de artiști contemporani, reprezentativi pentru diferitele generații și multiplele preocupări în arta ultimelor cinci decenii.
Cele 180 de lucrări intrate în patrimonial Muzeului Național de Artă Contemporană în 2020, ilustrează în fapt 50 de ani de producție artistică românească.

Eveniment – Expoziție Nicolae Groza – Carmen și Liviu Hopârtean au plecat din România în anii 90 și s-au stabilit în Belgia, acolo unde au înființat Casa de Cultură Belgo –Română, organizând foarte multe evenimente prin care au făcut cunoscută cultura românească. Propunându-și o recuperare a țesăturii vii a satului românesc, dar și o punte între tradiție și arta contemporană , au deschis în satul Greblești, localitatea Câineni, din județul Vâlcea, o galerie de artă, într-o casă veche pe care au cumpărat-o și au restaurat-o. Deschiderea galeriei numită chiar așa, „La noi, la Greblești”, s-a făcut prin organizarea unei expoziții de pictură pe sticlă, a pictorului român Nicolae Groza, stabilit la rândul său, în Belgia, încă din anii 80. O altă recuperare, de astă dată a unui important artist, uitat în anii din urmă, în România. Nicolae Groza este unul dintre artiștii căruia îi datorăm multe lucrări monumentale de for public, precum pictura pe lemn de la Teatrul Național din Craiova, sau lucrările de la Teatrul mic și Facultatea de Drept din București. Alături de soția sa, Carmen Groza, la rândul ei, artistă tapiseristă, trăiește și lucrează în Belgia, din 1984. Operele sale sunt prezente în colecții private și publice din întreaga lume.


Despre Cult@rt

Emisiunea CULT@rt își propune sa facă cunoscute publicului, evenimentele culturale din toate zonele tarii:  premiere, expoziții de artă, lansări de carte, dar şi ideile care au dus la fiecare demers artistic.


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cultart – 14.04.2029

REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU, ION MIHAI ATELIERE ȘI GALERII. PAYSSAGE. Centrul Brâncuși din cadrul Muzeului de Artă din Craiova găzduiește cea de a treia […]

Cultart – 07.04.2024

CULTART, EDIȚIA 8 REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU Eveniment. În 1902, tînărul Constantin Brâncuși absolvea Școala Națională de Arte Frumoase din București cu o lucrare […]

Cultart – 10.12.2023

REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU Eveniment. Vă mai amintiți faimoasa întrebare referitoare la revoluția din 1989, „21-22, cine atras în noi? Unul dintre orașele unde […]

Cultart – 29.10.2023

Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu Eveniment. Există un public extrem de numeros, cel din mediul rural, pentru care oferta culturală este una aproape inexistentă. La […]