Craiova sărbătoreşte și în acest an Ziua Olteniei printr-o îmbinare a tradiţiei cu arta contemporană şi experienţe urbane, menite să atragă generaţia tânără. Timp de patru zile, Bănia va marca în cele mai importante spaţii culturale din oraş 205 ani de când oastea de revoluționari și panduri condusă de Tudor a intrat în București, dar și 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Mai multe informaţii ne oferă, la Interviul Zilei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache.
Alte stiri din data: 17 martie 2026
ACCIDENTAT MORTAL DE TREN
Tragedie în sportul vâlcean după ce un tânăr voleibalist de la CS Vâlcea 1924 și-a pierdut viața în cursul serii trecute. Tânărul în vârstă de 18 […]
CUPA MONITORILOR – LA RÂNCA
Staţiunea Rânca a găzduit astăzi o premieră: cupa montorilor la schi. Competiţia are 30 de ani de la prima ediţie şi a reuşit să reunească la […]
JANDARMII VÂLCENI, ÎN MISIUNE SPECIALĂ PENTRU VIAȚĂ
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea donează zilele acestea sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a contribui la completarea rezervelor necesare unităților medicale. […]
LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU TITLU
Lupta pentru titlu în Super Ligă se anunță și mai strânsă după prima etpă din play-off. Dacă Universitatea Craiova pornea ca favorită după ce a terminat […]
PAȘTE TRADIȚIONAL ÎN CLISURA DUNĂRII
Sărbători pascale cu preparate tradiționale, dar și cu bunătăți din pește se anunţă în Clisura Dunării. Proprietarii de pensiuni au scos la vânzare pachete atractive, unele […]
POLIȚIST DE FRONTIERĂ ARESTAT PENTRU LUARE DE MITĂ
Un polițist de frontieră din Dolj a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență. Din cercetări se pare că bărbatul ar fi […]
POVEȘTI DE SUCCES ALE FEMEILOR ROME
Asociația Partida Romilor Pro Europa – Sucursala Dolj a organizat la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova evenimentul de lansare a volumului „Rădăcini și […]
PREMIERĂ, TEATRUL VIITORULUI
Spectacol unic în peisajul teatral românesc: la Pitești a fost pusă în scenă o piesă clasică, Dănilă Prepeleac, iar adaptarea este una inedită. Regizoarea Mihaela Rus […]
PROTEST DE AMPLOARE ÎN MINERIT
Cateva sute de mineri au iesit din nou în stradă la Tg-Jiu în fata Complexului Energetic Oltenia după ce au aflat că din noul contract colectiv […]
Ultimele stiri:
BANII PENTRU SĂNĂTATE – LA LIMITĂ, ÎN MEHEDINȚI
Bugetul Spitalului Județean și cel al Ambulanței sunt la limită în județul Mehedinți. Ambele unități sanitare deocamdată mai au fonduri, dar nu și pentru lunile următoare, […]
INTERVIUL ZILEI: ANUL EVREIESC 5787
Evreii au intrat în anul iudaic 5787, socotit, conform tradiţiei, de la facerea lumii. Anul Nou evreiesc este o sărbătoare profund spirituală, care inaugurează perioada de […]
DE PE TROTINETĂ, LA SPITAL
În loc să ajungă la școală, un adolescent din Mehedinți a ajuns la spital. Vă atenționăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional. Băiatul a […]
POLIȚIST SUSPECTAT DE PROXENETISM
Mascații și procurorii DIICOT au descins azi în sediul Secției 2 Poliție Pitești pentru percheziții într-un dosar care vizează fapte de proxenetism. Cel vizat este un […]
DUNĂREA, DEBIT MINIM ISTORIC
Dunărea a continuat să scadă și a atins astăzi, la intrarea în țară, la Baziaș cel mai mic debit înregistrat vreodată. Debitul fluviului este de 1.250 […]
UN TURN MEDIEVAL PRINDE VIAȚĂ ÎN REALITATE VIRTUALĂ
Un monument vechi de secole, ajuns până nu demult aproape o ruină, prinde din nou viață în județul Olt. Turnul medieval de la Hotărani a fost […]
INVITAȚIE LA TEATRU
Atmosferă boemă la deschiderea noii stagiuni a Teatrului din Pitești. Sute de oameni au fost primiți într-o atmosferă festivă și au văzut un spectacol care, dincolo […]
DOLJ, 84 DE ANI DE LA DEPORTAREA ROMILOR
Partida Romilor Pro-Europa – Sucursala Dolj a marcat la Muzeul de Artă din Craiova 84 de ani de la deportarea romilor doljeni în Transnistria, în anul […]
AMNISTIE FISCALĂ LA TÂRGU JIU
Locuitorii din Târgu Jiu care își achită datoriile la bugetul local până la 31 octombrie pot beneficia de anularea dobânzilor și a penalităților. Măsura a fost […]
CRIZĂ ÎN SISTEMUL MEDICAL DE URGENȚĂ
Criză în sistemul medical de urgență și în Gorj. Ambulanța și Unitatea de Primiri Urgențe mai au stocuri pentru câteva săptămâni. De luna viitoare ambulanțele vor […]


















