FCU Craiova a ajuns la numai trei puncte de locul șase care duce în play-off-ul Ligii a II-a la fotbal. În continuare pe banca tehnică a rămas Vali David, fostul portar al Universității. În acest an se va mai juca o singură etapă, ultimele patru ale sezonului regulat fiind programate în 2025.
FCU Craiova nu a avut un start pun de sezon, astfel că antrenorul Marius Croitoru a fost demis de Adrian Mititelu. Pe banca tehnică a rămas secundul Vali David, care la început nu a avut rezultatele scontate, două egalui și o înfrângere. Au urmat apooi trei victorii consecutive, care au adus gruparea din Bănie la trei puncte de play-off, chiar dacă oltenii sunt în clasament pe poziția a 11-a. David este bucuros că echipa pe care o antrenează s-a apropiat de primele șase locuri, obiectivul pentru acest sezon fiind revenirea în SuperLigă.
În etapa următoare, FCU joacă în deplasare la FC Mioveni, o formație debusolată, care a pierdut în etapa trecută cu 0-9 în deplasare la Chiajna. Vali David își dorește ca în acaestă ultimă etapă, elevii săi să câștige la o diferență cât mai mare de scor.
Vali David ar putea să rămâne și în sezonul următor pe banca tehnică a celor de la FCU, dacă va reuși promovarea în SuperLigă.