Târgul Meșterilor Populari de la Craiova a ajuns la cea de-a 47-a ediție. Este organizat în fiecare toamnă la Craiova, spre bucuria iubitorilor de meșteșuguri populare. Până duminică, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, cei aproximativ 40 de artizani din toate colțurile țării expun diverse produse, de la ceramică la costume populare, icoane, tablouri, dar și produse alimentare tradiționale.
Ca în fiecare an, ceramiști, sculptori, țesători, iconari pe lemn și sticlă, creatori de costume populare și producători apicoli au venit la Craiova, pentru a participa la Târgul Meșterilor Populari. A 47-a ediție s-a deschis în acorduri de muzică populară.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, pe esplanada teatrului, în Piața „William Shakespeare”. Organizatorii încearcă să cultive prin astfel de târguri pasiunea pentru obiectele tradiționale și meșteșuguri.
Târgul Meșterilor Populari este organizat de Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova, Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj – Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” și Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova – Secția Folclor „Maria Tănase”.

















