Incendiu de proporții într-o zonă greu accesibilă a Parcului Natural Porțile de Fier, în Mehedinți. Șase hectare de vegetație uscată, litieră de pădure și pin au luat foc, cel mai probabil din cauza descărcărilor electrice produse aici noaptea trecută. Pompieri din Mehedinți au intervenit inițial terestru, pentru stingerea incendiului, iar ulterior, pentru recunoaștere a fost trimis în zonă un elicopter al Unității Speciale de Aviație.
Incendiul a izbucnit în zona muntoasă din arealul comunei Dubova. Accesul terestru către locul incendiului este foarte dificil din cauza versanților a terenului accidentat și chiar a viperelor care sunt în zonă. Circa zece persoane, pompieri, rangeri și localnici au fost trimiși inițial să intervină.
Focul se extinde din cauza conurilor de pin și a lemnelor, care după ce iau foc se rostogolesc pe versanți. Cum au văzut că incendiul se extinde și poate scăpa de sub control, forțele de intervenție au fost suplimentate, în zonă fiind trimis și un elicopter.
După ce va face recunoașterea, elicopterul ar putea fi dotat cu un dispozitiv bambi bucket și ar putea fi folosit la stingerea incendiului, deoarece intervenția din aer ar fi mult mai ușoară față cea terestră.
—
Știrile și emisiunile postului TVR Craiova se găsesc integral și pe Youtube TVR Craiova. Abonează-te aici https://youtube.com/c/TVRCraiovaonline