Lucrările pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de peste 30 de kilometri au inceput. Autostrada are o importanţă deosebită pentru industria auto românească şi va constitui un proiect de infrastructură esenţial pentru Uzina Dacia din Mioveni. Prin aceasta se va obţine economie de timp şi de costuri în transport, pentru aprovizionări şi livrări.
Exproprierile au fost incheiate pe toată lungimea tronsonului de la Piteşti la Curtea de Argeş, iar frontul de lucru a fost deschis pe şantierul din satul Vâlcelele, comuna Merişani. 14 din cei peste 30 de kilometri străbat această localitate. Constructorul confirmă că numărul angajatilor este in crestere şi va ajunge la 1000 de salariati si 600 de utilaje.
Pe tronsonul 5 vor fi 13 poduri, 6 pasaje, un viaduct şi 3 noduri rutiere la Curtea de Argeş, Băiculeşti şi Bascov. Vor mai fi două spaţii de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajate modern, două parcări de scurtă durată, de-o parte şi de alta a drumului si două centre de coordonare şi întreţinere, la Bascov şi la Curtea de Argeş.
Autostrada va decongestiona traficul de pe DN 7 C si este benefica pentru economia si turismul din zona. Acest lucru îi bucură pe localnici.
Autostrada este vitală, nu doar pentru Dacia, Arges şi Sibiu, ci pentru întreaga economie naţională, prin conectarea la reţeaua internationala de drumuri. În final, oamenii şi mărfurile vor putea circula cu viteză de la Constanţa spre Vama Nadlac şi spre Europa. Traseul acestei secțiuni începe în zona localităţii Curtea de Argeș și contiună paralel cu râul Argeș până la actuala centură a municipiului Pitești, iar conducerea CNAIR confirma ca termenul de finalizare al acestui proiect este 2025. Parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean, viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti este împărţită în 5 loturi şi va avea o lungime de peste 122 de kilometri.