Un tânăr de 17 ani, din Dolj, infectat cu coronavirus, a decedat ieri după amiază la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Acesta a ajuns la unitatea medicală sâmbătă, în stare foarte gravă, cu valori ridicate ale glicemiei şi insulino dependent. A fost internat şi a primit îngrijiri medicale la secţia de Primiri Urgenţe, destinată pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu infecţie SARS COV 2 pentru că la terapie intensivă nu era nici un loc liber. Alţi 20 de bolnavi aşteaptă în izolator eliberarea unui pat la Terapie Intensivă.
Adolescentul suferea de diabet zaharat de tip 2 şi era insulino dependent. Medicii spun că starea lui era foarte gravă. Pentru că toate locurile la ATI erau ocupate, acesta a fost internat la Primiri Urgenţe, unde sunt izolaţi pacienţii suspecţi şi confirmaţi cu Covid 19. După doar două zile, starea lui s+a agravat şi a decedat. Medicii recunosc că internarea pe terapie intensivă poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
Medicii fac un apel la oameni să nu se mai trateze acasă. Sunt mulţi pacienţi care au şi alte comorbidităţi care ajung la spital cu forme grave şi foarte grave de Covid, iar medicii se luptă să le salveze viaţa. Este şi cazul acestui tânăr, care a ajuns la spital după ce a stat acasă o perioadă destul de lungă.
Adolescentul de 17 ani se vaccinase în luna aprilie cu prima doză de Pfizer. În acest moment, toate locurile la ATI sunt ocupate, iar alţi 20 pacienţi care au foaie de internare pentru acestă secţie, aşteaptă în izolatorul UPU eliberarea unui pat. Situaţia în spital este dramatică, iar secţiile de terapie intensivă şi primiri urgenţe sunt la capacitate maximă.