Cu carțile pe față – „Ambulanța pentru monumente”

Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre monumente istorice și felul în care un grup de oameni entuziaști au reușit să salveze un număr important de astfel de clădiri. Proiectul deja foarte cunoscut și premiat în străinătate, „Ambulanța pentru monumente”, are în întrega țară 7 filiale regionale. Aflată la al doilea an de activitate, Ambulanța Sud-vest Oltenia a avut în acest an două intervenții la două biserici de patrimoniu, constând în refacerea acoperișurilor pentru punerea în siguranță a clădirilor. Ambulanța pentru monumente se bazează în acțiunile sale pe expertiza specialiștilor, dar și pe implicarea comunităților locale și a voluntarilor.

Realizator și moderator Mirela Giodea

Invitat Eugen Vaida –arhitect, inițiator Ambulanța pentru Monumente, Liana Tătăranu –președinte Asociația Inima Olteniei, Ștefan Vaida –restaurator, Ambulanța pentru Monumente

Invitati: Eugen Vaida, Liana Tătăranu, Ștefan Vaida,


Despre Cu cărţile pe faţă

„Cu cărțile pe faţă” ne propunem să dezbatem și să înțelegem cum se scrie cultura română de astăzi. Temele emisiunii, bogate și variate, sunt abordate cu […]


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cu cărțile pe față – 19.05.2026

Realizator Mirela Giodea Invitate Carmen Teodora Făgețeanu, Nicoleta Călina Presură Cu cărțile pe față vorbim astăzi despre memorie culturală și recuperare a unor figuri culturale de […]

Cu cărțile pe față – 21.04.2026

Realizator: Mirela Giodea Invitați: Haricleea Nicolau, secretar literar Teatrul Național Craiova Costinela Ungureanu, actriță, Teatrul Național Craiova Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre […]