Bătaie în curtea unui liceu din Caracal. Un tânăr a intrat intenționat cu mașina într- un alt autoturism, iar celălalt şofer s-a năpustit asupra lui cu o bâtă. Întreaga scenă s-a petrecut în curtea Liceului Agricol. Poliștii au intervenit imediat pentru a aplana conflictul. Tânărul a fost reținut, iar celălalt bărbat s-a ales cu dosar penal pentru distrugere și alte violențe. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cum au ajuns cei doi cu autoturismele în curtea unității de învâțământ.
Un apel la 112 a anunțat, la scurt timp după ora prânzului, că în curtea Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat 2 autoturisme avariate și mai multe persoane. Ei au constatat că un șofer mai tânăr a intrat intenționat de mai multe ori cu autoturismul în mașina unui bărbat de 64 de ani. La rândul său, acesta s-a năpustit cu o bâtă asupra tânărului și mașinii acestuia.
Directorul unității de învățământ pune situația creată pe lipsa de paznici și susține că a luat deja o primă măsură după acest incident.