Suntem la mijlocul lui martie, dar, la munte, atmosfera nu este deloc de primăvară. La cota 1.700, peisajul este de iarnă în toată regula. Încă se schiază pe pârtiile din stațiunea Rânca, iar turiștii se bucură și de prețuri mai mici la cazare. Cabanierii au redus tarifele chiar si cu 30%, iar iubitorii sporturilor de iarnă profită de partiile libere din această perioadă.
Calendaristic e primăvară, dar la munte, e încă iarna. Zăpadă este din plin, pârtiile sunt încă deschise și se schiază in condiții perfecte. Muntii sunt albi, iar peisajele îți taie răsuflarea. Cinci mii de turisti au fost, în weekend, in statiunea montana Rânca.
Sezonul de schi s-a prelungit, iar iubitorii muntelui mai au parte de o surpriză. Multi cabanieri au redus substanțial preturile la cazare. Acum o noapte in statiune porneste chiar de la 80 de lei.
Dupa doi ani de pandemie si multe restricții, cabanierii au tras linie. Se bucură ca au avut zapada din plin in ultimele luni, iar asta a venit la pachet cu valuri de turiști.
Și weekendul viitor, proprietarii de pensiuni au anunțat că stațiunea va fi ocupată circa 80%. La munte, vremea este încă rece, a nins recent așa că pârtiile se vor păstra în condiții bune.