Județul Teleorman poate beneficia, în viitorul apropiat, de investiții importante din partea Tunisiei. Este concluzia la care au ajuns autoritățile teleormănene după ce au primit vizita ambasadorului Republicii Tunisiene în România, E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali. Excelanța Sa, aflată pentru prima oară în Teleorman, a vizitat mai multe obiective economice, culturale și educaționale, unul dintre acestea fiind Facultatea de Științe și Inginerie din Alexandria.
Tunisia este al doilea partener comercial al României în Africa, iar acest context poate fi un beneficiu și pentru județul Teleorman. De aceea, autoritățile din județ au primit vizita ambasadorului Republicii Tunisiene în România, aflat în prima sa vizită în județul Teleorman. Întâlnirea a prilejuit o trecere în revistă a bunelor relații româno-tunisiene, atât în plan bilateral, cât și în cadrul organismelor internaționale.
Delegația tunisiană a vizitat și campusul Facultății de Științe și Inginerie din Alexandria.
În cadrul vizitei au fost analizate oportunități pentru investiții, cooperare economică, socială, culturală, modalități de impulsionare a schimburilor, precum și de dezvoltare a contactelor bilaterale și între oamenii de afaceri.