Alexăndrenii de toate vârstele s-au întrecut în diverse concursuri organizate cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria. Baschet, fotbal și tenis au fost sporturile la care iubitorii de mișcare și de competiții s-au înscris. Însă, de departe cea mai inedită întrecere a fost concursul de pescuit pentru familii, organizat pe o baltă de lângă Alexandria.
17 familii din Alexandria s-au întrecut în cadrul unui concurs inedit. Părinți, bunici și copii s-au strâns, încă de la primele ore ale zilei, pe o baltă de lângă oraș și și-au etalat ustensilele de pescuit, în speranța că vor prinde cea mai mare captură. Un prilej numai bun de relaxare și de petrecere a timpului în familie într-un mod cât se poate de plăcut. Printre concurenți s-a aflat familia Sfircă.
Concursul de pescuit, organizat pentru a doua oară pentru familile din Alexandria, a fost, în primul rând, o bucurie pentru copii, care încep să deprindă tainele acestui sport de la părinții lor.
Dar alexăndrenii s-au întrecut și în cadrul concursurilor de baschet, fotbal sau tenis. Evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Alexandria vor continua și zilele viitoare, cu alte competiții, la care s-au înscris concurenți de toate vârstele.