Aproape opt kilograme de canabis, trimise din Spania și ascunse printre alimente, au fost interceptate de polițiștii și procurorii antimafia în județul Gorj. Investigațiile au scos la iveală nu doar o rețea de familie care aducea droguri din străinătate, ci și o plantație ilegală dezvoltată într-o gospodărie din județ. Doi bărbați au fost reținuți, iar anchetatorii cer măsuri preventive aspre.
Operațiunea a debutat în municipiul Motru, unde un bărbat de 32 de ani a fost prins în flagrant delict în timp ce ridica un pachet suspect sosit din Spania. La desfacerea coletului, polițiștii au descoperit 7,8 kilograme de canabis, ambalate în opt pungi vidate și camuflate ingenios printre conserve, dulciuri, sticle de ulei și mezeluri. Expeditorul era chiar o rudă a acestuia, un tânăr de 34 de ani aflat în Spania.
Bărbatul prins la Motru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de ruda sa din Spania, pe numele căreia se solicită arestarea în lipsă. Captura din Motru a fost doar o parte a ofensivei declanșate de structurile de combatere a criminalității organizate din Gorj. În paralel, anchetatorii au destructurat o altă filieră locală: un bărbat de 34 de ani din Țânțăreni a fost arestat preventiv după ce a înființat în primăvară o cultură ilicită de cannabis, pe care a recoltat-o și a început să o vândă.















