Premieră la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Ceremonialul de depunere a jurământului de credință de către cei 36 de soldați gradați care întăresc rândurile salvatorilor profesioniști vâlceni s-a încheiat cu o cerere în căsătorie. Proaspătul pompier Robert-Antonio Ronea și-a făcut curaj și a cerut-o de soție pe iubita lui în fața întregii asistențe, a colegilor și a familiilor acestora.
La finalul ceremonialului militar, proaspătul soldat gradat Robert -Antonio Ronea, emoţionat, cu buchetul de flori şi inelul în mână, a rostit fără ezitare întrebarea ”Vrei să fii soţia mea?“, către Alina, iubita lui încă de pe vremea când erau elevi în clasa a XI-a la liceul din Bălcești.
Emoțiile au fost copleșitoare și pentru tânără, care aproape că a izbucnit în lacrimi când și-a văzut alesul în genunchi. Totuși, a rostit și mult așteptatul „Da”, în aplauzele pompierilor și a celor veniți să asiste la depunerea jurământului.
Complicii lui Robert au fost toți colegii lui, începând cu inspectorul șef al ISU Vâlcea, căruia i-a plăcut ideea acestui moment deosebit în cadrul ceremonialului și a contribuit mult ca el să iasă cât mai bine mai ales că este pentru prima dată când un astfel de moment are loc la ISU Vâlcea.
În rândurile ISU Vâlcea au intrat de astăzi încă 36 de noi pompieri, pentru care urmează încă două luni de pregătire până să participe efectiv la misiuni. Ei vor fi servanți pe autospecialele de intervenție.