Pe Valea Timocului Sârbesc, mai multe sate locuite de de români sunt în pericol să dispară. Pământurile și casele oamenilor de aici sunt înghițite zilnic de cariera minieră din zona Bor, de unde o companie chineză scoate cupru și aur. Minereurile prețioase aduc profit frumos atât chinezilor, cât și statului sârb. În schimb, miile de români de aici plătesc cu sănătatea pentru bogățiile din pământul pe care locuiesc. Și nu doar ei. Specialiștii în protecția mediului spun că exploatarea minieră și combinatul de prelucrare a cuprului din Bor poluează toate apele din zonă, inclusiv Dunărea.
Realizatori : Luiza Paraschivu, Oana Danciu