Polițiștii doljenii a luat toate măsurile necesare pentru ca școala să înceapă în liniște și siguranță. Pe parcursul anului școlar 2024-2025, la nivelul IPJ Dolj vor fi întreprinse mai multe măsuri pentru siguranța elevilor. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și ai Serviciului Rutier vor organiza, în zona adiacentă unităților de învățământ, patrule școlare, iar elevilor le vor fi prezentate principalele reguli de circulație ce trebuie respectate.
Pentru ca noul an școlar să înceapă și să decurgă în liniște şi siguranță, polițiștii vor fi la datorie și vor acționa în incinta şi zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
În anul școlar 2024-2025 se vor derula și activități informaitv-preventive în cadrul Campaniei pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în incinta unităților de învățământ.
În județul Dolj, în anul școlar 2024-2025, funcționează un număr de 562 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 196 sunt în mediul urban și 366 în mediul rural.