În Mehedinți, pompierii au fost solicitați în mai puțin de 24 de ore la două incendii care au distrus mai multe anexe gospodărești dar și un chioșc în care o familie avea o mică afacere. În ambele situații, militarii au reușit să stingă flăcările, dar bunurile au ars complet, din cauza violenței cu care s-a manifestat incendiul.
Acest incendiu a izbucnit noaptea trecută, în satul Dobra, din comuna Bălăcița. Proprietarii gospodăriei au tăiat ieri porcul și ar fi lăsat nesupravegheată o sursă de foc. S-au aprins materiale inflamabile, apoi focul s-a extins la mai multe anexe, care au ars precum o torță, până au ajuns pompierii de la stația din orașul Vânju Mare. O alertă, de această dată pentru militari a fost dată la Drobeta Turnu-Severin, unde un chioșc în care se vindeau produse de patiserie congelată a fost distrus complet într-un incendiu extrem de violent.
Dacă în incendiul de aseară, cauza a fost neglijența, după ce focul a fost lăsat nesupravegheat, în cea de-a doua situație de vină este un scurt circuit la un cablu electric, în urma căruia mica afacere de familie a fost distrusă chiar în prag de sărbători.