Municipiul Târgu Jiu este, începând de astăzi, centrul atenției lumii culturale internaționale. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, orașul găzduiește prestigioasa Conferință Internațională „Filosofia Formei”, desfășurată sub înaltul patronaj UNESCO.
Peste 40 de experți, cercetători de renume mondial, istorici de artă și colecționari au sosit în Gorj pentru a reanaliza moștenirea lăsată de titanul de la Hobița și statutul Ansamblului Monumental ca sit al Patrimoniului Mondial.
Lucrările au debutat în amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși”, unde oficialitățile locale și reprezentanții comunității academice au decernat Premiul Național „Constantin Brâncuși”.
Printre invitații de calibru mondial se numără Doina Lemny, reputat specialist în opera sculptorului, profesorul Friedrich Teja Bach și colecționarul elvețiano-britanic David Grob.
Unul dintre cei mai mari promotori ai operelor brancusiene, Doina Lemny a primit titlul de cetatean de onoare al municipiului Tg-Jiu.
Toate dezbaterile științifice și expozițiile deschise cu acest prilej consolidează rolul Gorjului ca reper major pe harta culturală a lumii.
















