Un bărbat de 28 de ani din Craiova este cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, după ce ar fi vândut canabis și un alt drog de sinteză, în ultimele două luni. Bărbatul a fost prins în flagrant de anchetatori, iar în urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri, dar și obiecte folosite pentru porționarea acestora. Procurorii au cerut arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile.
Tânărul a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce ar fi comercializat canabis și droguri de mare risc, în perioada august–octombrie 2026. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi procurat, deținut și vândut cele două tipuri de substanțe, cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de lei. Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce ar fi deținut pentru vânzare 19 punguțe cu muguri de canabis. În urma controlului corporal, polițiștii au mai descoperit alte șapte plicuri cu aceeași substanță, ascunse în haine. În cadrul anchetei, au fost efectuate două percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate alte cantități de canabis, un cântar electronic de precizie și alte mijloace de probă. Cercetările au fost făcute de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
















