Entuziasmul, creativitatea și voia bună sunt ingredientele care definesc programul școlilor de vară organizat în unitățile de învățământ din județul Olt. Activitățile care îmbină utilul cu plăcutul au readus în școli și grădinițe sute de elevi și preșcolari care, timp de o săptămână, au învățat distrându-se. Dacă unii au mers la școală în iulie, alții participă acum, în august.
La Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” din Slatina porțile sunt deschise pentru elevii care vor să ia parte la ateliere creative, activități sportive, jocuri educative și sesiuni interactive. Accentul este pus pe comunicare, relaționare și dezvoltare personal, iar atmosfera este una de vacanță activă și veselă.
Acivitățile pregătite de cadrele didactice se schimbă de la o zi la alta, fiind attractive, utile și pline de surprize. Profesorii spun că astfel copiii își dezvoltă abilitățile, în timp ce se distrează și socializează.
În această vară programul ,,Scoala de Vara” s-a desfășurat în zeci de școli din județul Olt, atât din mediul urban cât și din mediul rural. Pentru mulți dintre elevii de la sate, aceste zile au însemnat singurele momente de vacanță autentică, petrecute alături de colegi și prieteni.
Programul ,,Școala de Vară” se va încheia la finalul acestei luni.


















