Căminele universitare rămân în topul preferinţelor studenţilor, când vine vorba de cazare. Mulţi se gândesc la buget, alţii, la posibilitatea unor noi prietenii. La Universitatea din Craiova, anul acesta, aproape 2000 de studenţi sunt aştepaţi să se cazeze în cele opt cămine. Repartizările se fac în funcție de medii, iar cei care nu reușesc să primească un loc mai au o șansă la redistribuire. Costul unei camere de cămin începe de la 295 lei şi ajunge la 700 de lei pe lună.
Alexandru este student la Facultatea de Mecanică în anul 2. Tânărul spune că preferă să locuiască în cămin pentru că sunt condiţii bune, iar închirierea unui apartament sau a unei garsoniere necesită un buget mai mare. El este de părere că nimic nu este mai frumos ca viaţa de student în cămin.
Mustafa este din Irak. În ţara natală a terminat Facultatea de Medicină Veterinară. A venit în România şi pentru că studiile nu i-au fost echivalate a ales să facă masterul la Facultatea de Chimie la Universitatea din Craiova. Tânărul a ales să locuiască în cămin pentru că numai aşa poate învăţa mai repede şi mai bine limba română.
La Universitatea din Craiova repartizarea studenţilor în cămine se face online, în ordinea mediilor şi în funcţie de criteriile din regulamentul de cazare.
Studenţii care nu reuşesc să obţină un loc la cămin, au varianta închirierii unui apartament sau a unei garsoniere. Numai că această este şi o variantă mai scumpă.
Preţul unei camere de cămin în campusul Universităţii din Craiova începe de la 295, până la 495 de lei pentru studenţii de la buget şi de la 500 până la 700 de lei pentru studenţii de la taxă.

















