Eveniment important pentru comunitatea academică din Bănie. Unul dintre cei mai de seamă profesori ai Facultăţii de Drept din Craiova, Bianca Predescu, a lansat volumul „Tratat de drept internaţional privat”, care, spun specialiştii, oferă o analiză complexă a provocărilor acestui domeniu, în contextul internaţional actual.
Autoarea „Tratatului de drept internaţional privat”, prof. univ. dr. Bianca Predescu, spune că este o carte adusă la zi, care a presupus un efort extraordinar şi care a pus-o în faţa multor provocări în cei doi ani în care a lucrat la acest volum.
Volumul tratează teme diverse ale legislaţiei actuale şi se adresează atât studenților și practicienilor, cât și cercetătorilor interesați de evoluția dreptului internațional privat în România, dar și pe plan european.
Evenimentul, care a avut loc în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova, s-a încheiat cu un moment de muzică clasică.



















